Bonus uriaş de fidelitate pentru 169 de jucători RTP. Vor primi peste 15,000 lei în 2022

Pentru al patrulea an consecutiv, RTP răsplăteşte la final de sezon, jucătorii care au participat la turnee în cadrul circuitului Romanian Tenis Premium. În anul 2022, 169 de jucători şi jucătoare vor împărţi un bonus de fidelitate de peste 15,000 lei. Este cel mai mare bonus acordat vreodată jucătorilor RTP.

Bonusul de fidelitate s-a acordat jucătorilor şi jucătoarelor care în anul 2021 au participat la minim două turnee RTP. În plus, în premieră, în acest an, la bonusul de fidelitate s-au inclus şi voucherele rămase neconsumate de la turneul RTP 1000 din 7 noiembrie 2021 şi de la Turneul Campionilor RTP. 

14.815 lei reprezintă totalul bonsului acordat celor 160 jucători care au participat la turneele de simplu şi dublu masculin, iar 9 jucătoare împart un bonus de 325 lei.

15140 lei este cuantumul total al bonusurilor acordate celor 169 jucători şi jucătoare. Mai mult decât dublu faţă de bonusul acordat în anul 2021 pentru sezonul 2020.

Bonusul total de fidelitate creşte în acest an cu 7675 lei mai mult decât anul trecut.

În sezonul trecut, 122 de jucători şi jucătoare au împărţit bonusul de fidelitate în valoare totală de 7465 lei. 

Luchian Cincu, jucătorul cu cel mai mare număr de turnee jucate în 2021, are cel mai mare bonus de fidelitate. Cincu va beneficia de 400 lei bonus de fidelitate în 2022.

Pe locul doi la valoarea bonusului de fidelitate se clasează Mircea Trocaru cu 335 lei, iar pe locul trei se află Laurenţiu Slosman cu un total de 330 lei bonus.

Bonusurile se acordă gradual, până la epuizarea sumei alocate pentru fiecare jucător RTP, în funcţie de tipul de turneu la care participă jucătorul, după cum urmează:
Turneu RTP 50 - 5 lei/participare turneu/probă
Turneu RTP 100 - 10 lei/participare turneu/probă
Turneu RTP 250 - 15 lei/participare turneu/probă
Turneu RTP 500 - 15 lei/participare turneu/probă
Turneu RTP 1000 - 20 lei/participare turneu/probă
GRAND SLAM - 25 leiparticipare turneu/probă