Ionela Lesenciuc a devenit pentru a patra oară, Campioană RTP

Ionela Lesenciuc a cucerit duminică, 24 septembrie 2023, la Club Sportiv Galaxy din București, turneul RTP Premium Open, turneul aniversar prin care am marcat șase ani de la înființarea circuitului de tenis RTP. Este cel de-al patrulea trofeu pe care-l cucerește Ionela Lesenciuc în cadrul circuitului RTP.

Ionela Lesenciuc,
desemnată principală favorită a turneului, a profitat de abandonul Paulei Cojocaru din primul tur și a jucat direct în semifinale unde după o luptă strânsă, decisă în trei seturi a învins-o pe Ioana Cioclei. În finală a fost condusă în prmul set și cu 3-2 și serviciul pentru Stoica Arina, dar în mod incredibil a răsturnat soarta finalei și s-a impus cu 4-3 și 4-0. În ciuda scorului din setul doi, realitatea din teren a fost alta. Au fost game-uri foarte disputate, unul dintre cele 4 fiind încheiat la punct decisiv. Setul doi a fost mult mai disputat și încrâncenat, pe măsură ce finala se apropa de finish.Punctele au fost foarte disputate, cu lovituri puternice și raliuri lungi și obositoare pentru ambele finaliste.Grație succesului de duminică, Ionela Lesenciuc își trece în palmares turneul RTP Aniversar 6 ANI, al patrulea trofeu RTP și revine pentru a patra oară pe primul loc RTP. În plus, pe lângă cele 2605 puncte RTP, Ionela Lesenciuc a primit și un premiu în valoare de 150 lei, 100 lei voucher RTP, 100 lei pentru Turneul Campioanelor RTP, o sticlă de vin de la Crama Oprișor și trofeul de campioană ce va fi personalizat cu numele său.


Arina Stoica a venit de la Constanța special pentru turneul Aniversar RTP 6 ANI. Iar debutul la RTP a fost cum nu se putea mai bine. A bifat primele victorii în circuit și s-a calificat în prima sa finală RTP din carieră. A început în forță finala cu principala favorită, însă nu a reușit să închidă primul set la 3-2 când se afla la serviciu. După un prim set disputat, setul doi a fost mai ezitant pentru ea, a greșit mai mult și indevitabilul s-a produs după circa 45 de minute de joc. Pentru prima finală la RTP, Arina Stoica a fost recompensată cu 120 lei, 50 lei voucher RTP, 50 lei pentru Turneul Campioanelor, o sticlă de vin de la Crama Oprișor și trofeul de finalistă ce va fi personalizat cu numele său.


Turneul RTP Premium OPEN, prin care am celebrat aniversarea a șase ani de la primul turneu RTP, a reunit la start opt jucătoare.