A treia ediție a turneului RTP 100 Luchian Cincu Trophy 2025 aduce la start 40 de jucători la simplu masculin și 8 echipe la dublu masculin, confirmând succesul unei competiții care a devenit deja tradiție în circuitul Romanian Tenis Premium. Evenimentul se desfășoară duminică, 3 august, la Baza Sportivă Politehnica din București, iar Luchian Cincu – jucătorul care a inspirat acest trofeu – va fi prezent la ceremonia de premiere.
Bogdan Farcaș pornește ca principal favorit al turneului și va încerca să își confirme statutul printr-un parcurs solid. De cealaltă parte a tabloului, Ioan Folfa este creditat cu șansa a doua, într-o ediție unde se anunță meciuri spectaculoase și multe surprize.
Fiind un tablou de 64 de locuri, dar cu doar 39 de participanți la start, organizatorii au oferit 16 GUEST/BYE-uri pentru capii de serie și 9 GUEST-uri prin tragere la sorți, oferind jucătorilor posibilitatea de a se mai înscrie până sâmbătă seară, ora 20:00. În absența altor înscrieri, GUEST devine BYE, iar jucătorii avansează automat în turul al doilea.
Turneul poartă numele Luchian Cincu ca omagiu pentru performanța unică de a fi primul jucător care a participat la 100 de turnee RTP la simplu masculin. Prezența sa la festivitatea de premiere întărește legătura dintre comunitatea RTP și valorile pe care le promovează: perseverență, respect și pasiune pentru sport.
La dublu masculin sunt opt echipe, Ioan Folfa și Valentin Prutu sunt principalii favoriți ai turneului de dublu masculin.
Toți participanții vor primi batoane de ciocolată premium Heidi la fiecare meci jucat, grație parteneriatului cu sponsorul oficial al RTP – Heidi Chocolate, un gest dulce ce îndulcește și cele mai tari înfrângeri.
2023: Prima ediție a fost câștigată de Dănuț Matei, iar la dublu, trofeul a fost ridicat chiar de Luchian Cincu și Andrei Giotoiu.
2024: Turneul de simplu a fost adjudecat de Liviu Tonț, dar ediția nu a inclus probă de dublu.
